Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), instituție de stat aflată în subordinea Guvernului, a avut câștig parțial de cauză într-o procedură de arbitraj internațional în care a solicitat ca Oilfield Exploration Business Solutions SA, fosta Rompetrol SA, divizia locală de explorare și producție de țiței și gaze a gigantului kazah de stat KazMunayGas, să fie obligată să îi plătească valoarea lucrărilor neexecutate pe concesiunea de hidrocarburi Focșani, lucrări la care firma se angajase prin acord petrolier încheiat cu statul român.
Rompetrol Well Services, divizia de servicii petroliere a KMG International, și-a majorat de peste 10 ori profitul net în primele 9 luni ale anului, față de perioada similară din 2017, de la 710.554 lei la 7,552 milioane lei.